Restricții pe Autostrada A2 pentru lucrările de reparații la Podul de la Cernavodă

Restricțiile pe Autostrada A2 pentru lucrările de reparații la Podul de la Cernavodă au fost ridicate FOTO DRDP Constanța

Restricții de circulație au fost impuse pe Autostrada A2, pentru efectuarea unor lucrări de reparații la Podul de la Cernavodă, astfel că până la data de 27 mai, pe autostrada București – Constanța, între Cernavodă și Fetești se circulă deviat de pe sensul către București pe sensul către litoral, pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, odată cu finalizarea montării semnalizării rutiere temporare aferentă lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, se instituie restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sectorul cuprins între km 155+415 și km 161+497, după cum urmează:

  • se restricționează circulația rutieră pe calea de rulare spre București;
  • traficul este deviat pe calea de rulare spre Constanța, unde circulația se va desfășura în ambele sensuri.

Restricțiile sunt valabile până în data de 27 mai 2021. În perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.

„Contractul semnat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și SC Maristar Com SRL pentru realizarea acestor lucrări are o valoare de 66.847.689,39 de lei, fără TVA, obiectivul fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, iar perioada de garanție este de 60 de luni”, au anunțat reprezentanții DRDP Constanța.

De asemenea, reamintim faptul că până la finalul lunii mai, pe autostrada A2 București – Constanța, pe tronsoanele kilometrice 11 – 17 și 27 – 33, se circulă deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfășurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părții carosabile.

Totodată, a fost închis și nodul rutier de acces în localitățile Cernica și Bălăceanca, județul Ilfov, fiind restricționată circulația pe breteaua de intrare/ieșire din autostradă și DNCB, pe sensul Constanța – București.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*