Un protest împotriva crimelor de război ale Rusiei în Ucraina va avea loc în Constanța, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 15.00.
Inițiatorii marșului de protest sunt cetățeni ai Ucrainei din orașele Odessa, Herson, Nikolaev, Kiev, Harkov și Dnepr, care sunt nevoiți să caute protecție temporară în România.
Protestul va începe la ora 15.00, la Monumentul Victoriei din Parcul Primăriei (coordonatele GPS https://goo.gl/maps/vJqBeYaga8dcdtat9). De aici se va pleca spre Consulatul General al Federației Ruse, unde protestul va continua.
Un alt miting și marș de protest, al mamelor din Ucraina, a fost organizat în luna aprilie la Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice desfășoară zilele acestea o campanie de informare privind circulația rutieră în zona centrală a Constanței, în special pe strada I.G Duca. Astfel, pe segmentul de […]
Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată să intervină, în cursul nopții de joi, 20 iulie, spre vineri, 21 iulie, pentru salvarea unei persoane aflate în mare pericol pe […]
Traficul total de mărfuri înregistrat în porturile maritime românești a fost de 49,1 milioane tone în primele 10 luni ale anului 2016, față de 47,8 milioane tone în aceași perioadă a anului 2015, în creștere […]
Be the first to comment