Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați, la data de 3 noiembrie, în jurul orei 14.40, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul întâi al unul bloc de pe strada Zefirului.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, de 71 de ani.
În cauză polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Participarea destinației Mamaia Constanța la târgul de turism TTG Travel Experience de la Rimini din Italia a reprezentat o oportunitate excelentă de […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe […]
Be the first to comment