Prins de jandarmii constănțeni cu două remorci de lemne fără acte

Prins de jandarmi cu două remorci de lemne fără acte. FOTO: IJJ Constanța

Un echipaj de jandarmi a observat miercuri, 14 decembrie, un bărbat în vârstă de 60 de ani care conducea pe DN 3, între localitățile Ostrov și Bugeac, un tractor care avea atașate două remorci pline cu lemne, ultima dintre remorci fiind fără număr de înmatriculare.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, când a observat mașina jandarmeriei, bărbatul a oprit pe partea dreaptă a drumului. Jandarmii l-au legitimat pe bărbat și au verificat legalitatea transportului de material lemnos, despre care au aflat că nu era avizat. Mai mult decât atât, verificările ulterioare au scos la iveală și alte aspecte, anume că cea de-a doua remorcă nu era înmatriculată, iar bărbatul în cauză nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul.

Lemnele transportate, aproape șapte metri cubi, au fost inventariate și predate către Ocolul Silvic Băneasa. Pentru faptele constatate jandarmii au întocmite acte de sesizare, urmând ca cercetările inițiate de jandarmi să fie continuate de către autoritățile abilitate în acest sens.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*