DNA a trimis în judecată doi inspectori vamali din Constanța pentru luare de mită și fals intelectual

Sigla DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a doi inspectori vamali Constanța, acuzați de comiterea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual.

Astfel, potrivit DNA, Daniel Cojocaru, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și complicitate la fals intelectual, (două infracțiuni), în timp ce Dorel Emanuel Petcu, la data faptelor inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual.

În același dosar au mai fost trimise în judecată, sub control judiciar, două persoane fizice, respectiv administratorul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, și un director în cadrul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt că în perioada 12 ianuarie – 17 februarie 2021, Daniel Cojocaru ar fi pretins de la doi oameni de afaceri suma totală de 17.000 de dolari și ar fi primit, direct sau prin intermediari, suma de 38.000 de lei, pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.

„Concret, pentru banii primiți, inculpatul Cojocaru Daniel ar fi făcut demersuri pentru deblocarea din vama Portului Constanța – Agigea, a două containere cu măști de protecție, neconforme, importate din China, de către cei doi oameni de afaceri. În acest context, inculpatul Petcu Dorel Emanuel ar fi falsificat două declarații vamale în care ar fi consemnat faptul că ar fi efectuat controlul fizic al mărfurilor menționate, deși în realitate controlul fizic ar fi fost efectuat de către inspectorul vamal Cojocaru Daniel”, au precizat procurorii DNA.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*