Primăria Medgidia începe campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței

sediul primaria medgidia
Primăria Medgidia

Primăria Municipiului Medgidia vă informează că în perioada 21 octombrie – 20 noiembrie, în intervalul orar 09.00 – 13.00, va demara campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie conform Legii nr.226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Tipuri de ajutoare

Potrivit actului normativ mai sus menționat, familiile și persoanele singure ale căror venituri nu depășesc plafonul de 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2.053 lei în cazul persoanei singure, pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:

  • ajutoare pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri;
  • suplimentul pentru energie.

Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referință care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, după cum urmează:

plafon de venituri/membru familie

(lei)

procentîn facturăla titular
energie electrică

(lei)

gaze naturale

(lei)

lemne

(lei)

<200100%500250320
200,1 – 32090%450225288
320,1 – 44080%400200256
440,1 – 56070%350175224
560,1 – 68060%300150192
680,1 – 92050%250125160
920,1 – 104040%200100128
1040,1 – 116030%1507596
1160,1 – 128020%1005064
1280,1 – 138610%502532
 1280,1 – 2053 (în cazul persoanei singure)10%502532

Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, dar și familiilor și persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept și ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei), sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:

Suplimentul pentru energie (se acordă pe tot parcursul anului)energie electrică

(lei/lună)

gaze naturale

(lei/lună)

lemne

(lei/lună)

301020
în facturăla titular

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Cine poate beneficia de aceste forme de sprijin

Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței doar persoanele singure sau familiile care îndeplinesc următoarele condiții:

  • locuiesc efectiv la adresa pentru care solicită acest ajutor, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței;
  • realizează venituri de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
  • nu dețin unul dintre bunurile prevăzute în ”Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței” (clădiri sau alte spatii locative în afara locuinței de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei etc.).

Titularii de ajutor, pot fi:

  • proprietar al locuinței;
  • succesorul de drept al proprietarului locuinței;
  • persoană care a înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreținere sau cu drept de habitație;
  • titular de contract de închiriere, comodat, concesiune;
  • alt membru de familie major și împuternicit de proprietarul locuinței sau de titularul contractului de închiriere;
  • reprezentant legal al persoanei singure care nu are capacitate de exercițiu (persoane puse sub interdicție, etc).

La stabilirea dreptului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie se iau în calcul toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale.

Calculul veniturilor familiei se face fără a lua în considerare următoarele surse: ajutorul social, alocația de stat pentru copii, alocația pentru susținerea familiei, bugetul personal complementar de care beneficiază persoanele cu handicap, bursele școlare, stimulentul educațional (tichetul de grădiniță), sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului ”Bani de liceu”, veniturile obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, sumele ocazionale acordate cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar în situații excepționale, sumele primite de beneficiarii de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.

Procedura de solicitare a ajutoarelor

Pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi sau petrolieri, formularele vor fi puse la dispoziția solicitanților de către Primăria Municipiului Medgidia prin Direcția de Asistență Socială (str. Decebal, nr. 35) sau pot fi descărcate de pe site-ul www.primaria-medgidia.ro.

Depunerea cererilor – declarații se face o singură dată la începutul sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022). Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcție de tipul de încălzire a locuinței (gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri) şi la suplimentul de energie acordat cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuință.

Solicitarea acestor ajutoare se poate face pe tot parcursul sezonului rece, iar acordarea drepturilor cuvenite se face începând cu luna depunerii cererii, cu condiţia ca această să fie înregistrată până pe data de 20 ale lunii.

Formularul se completează de către titularul contractului de deținere a locuinței care trebuie să fie și titularul contractului de furnizare energie electrică/gaze naturale.

Cererea și declarația pe proprie răspundere vor fi însoțite la depunere de următoarele acte doveditoare privind componența familiei:

  • copii C.I/ B.I.;
  • copie certificat naștere copii (după caz);
  • copie certificat deces (după caz);
  • copie hotărâre judecătorească de încredințare copil (după caz);
  • copie act de proprietate al locuinței.

Acte doveditoare privind veniturile:

  • adeverință salariat cu venitul net pentru luna anterioară depunerii cererii (cu mențiunea sumelor încasate cu normă de hrană sau bonuri de masă) de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
  • alocație de întreținere, alocație de plasament; copie cupon pensie (limita de vârstă, anticipată, invaliditate, urmaș);
  • copie cupon indemnizație pentru persoanele încadrate în grad de handicap;
  • adeverința de venit eliberată de Administrația Financiară- Medgidia pentru persoanele majore indiferent de venituri;
  • copie ultima factură de la ENEL/ ENGIE .

Orice modificare privind veniturile, numărul membrilor familiei ori bunurile deținute se anunță în termen de 5 zile prin completarea unei noi cereri – declarație pe propria răspundere pentru perioada sezonului rece.

Cererea și declarația pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se depun individual, după cum urmează:

  • lemne și combustibili petrolieri la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia;
  • energie electrică:

– la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia pentru persoanele cu numele începând cu LITERELE A – L;

– la camera nr.3 din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia pentru persoanele cu numele începând cu LITERELE M – Z;

  • gaze naturale – Biroul cu intrarea din Str. Avram Iancu.

PROGRAM DEPUNERE CERERI:

Luni – Vineri: 09.00 – 13.00.

Informații suplimentare se pot obține de la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia, cu sediul în strada Decebal nr. 35, telefon 0241 812 300 interior 129 sau 131.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*