Peste 4100 de elevi susțin proba de competență lingvistică într-o limbă străină, testarea făcând parte din examenul de bacalaureat

Examen, educatie, elevi

În perioada 21- 22 februarie, se desfășoară evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (Proba C) din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie- iulie.

Proba se derulează în 51 de centre de examen din județul Constanța, cu participarea unui număr de 4144 de candidați, după cum urmează:

  • 3947- limba engleză;
  • 1555- limba franceză;
  • 12- limba germană;
  • 11- limba italiană;
  • 18- limba spaniolă;
  • 1- limba rusă.

Reamintim că, probele scrise din cadrul acestui examen se vor derula în perioada 25- 28 iunie 2018, afișarea rezultatelor finale fiind prevăzută pentru data de 9 iulie 2018.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*