Peste 25.000 de tone azotat de amoniu sunt depozitate la această oră în portul Constanța. Explozia din portul Beirut ar fi fost declanșată de depozitarea improprie a unei cantități de aproape 10 ori mai mică

Nave la operare în Portul Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

Peste 25.000 de tone azotat de amoniu sunt depozitate la această oră, în mai multe zone ale portului Constanța, dar operațiunile cu mărfuri periculoase sunt monitorizate și controlate, susțin reprezentanții Companiei Naţionale „Administrația Porturilor Maritime”(CN APM) S.A. Constanța. Explozia din portul Beirut ar fi fost declanșată de depozitarea improprie a unei cantități de aproape 10 ori mai mică, respectiv puțin peste 2.700 de tone de azotat de amoniu.

„Toți operatorii care manipulează mărfuri periculoase în portul Constanța, categorie în care se încadrează și azotatul de amoniu, au obligația întocmirii unui plan de măsuri de securitate aprobat de ISU privind manipularea, depozitarea și transportul acestor tipuri de mărfuri. În prezent, avem în evidențele CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța cinci operatori care efectuează operațiuni de încărcare/descărcare și depozitare temporară a acestui tip de marfă”, au precizat, într-un comunicat de presă, reprezentanții companiei.

Acest tip de marfă este stocat în magazii specializate certificate în acest sens de ISU. La această oră, în portul Constanța sunt stocate 25.952 tone azotat de amoniu, astfel:

  • 4.908 tone de azotat de amoniu sunt depozitate în magazii certificate la Schenker (Constanța Sud), urmând sa plece în următoarele două săptămâni în tranzit în Ungaria;
  • 17.521 tone de azotat de amoniu sunt depozitate în magazii certificate la Chimpex (în zona de nord a portului Constanța);
  • 3.523 tone de azotat de amoniu sunt depozitate la Midia Internațional (în zona Midia a portului Constanța).

De la începutul anului până în prezent, în portul Constanța au fost operate 87.292 de tone de azotat de amoniu la navele maritime și fluviale, o cantitate normală și medie în raport cu cantitățile operate în ultimii cinci ani. Ultima navă cu azotat de amoniu a fost operată în data de 17 iulie 2020.

„Toți operatorii ce au operat acest tip de marfă îndeplinesc condițiile de siguranță impuse, conform ISU. CN APM are proceduri de monitorizare și control a operațiunilor cu mărfuri periculoase, precum și personal instruit care efectuează inspecții în terminale, asigurându-se astfel de respectarea tuturor normelor în vigoare”, au mai transmis sursele citate.

Azotatul de amoniu este folosit preponderent în industria producerii de îngrășăminte chimice, iar depozitarea se face în condiții speciale ferit de foc, în cantități limitate în funcție de concentrația de azot, culoare de acces între stive, ferit de materiale incompatibile – combustibili, lubrifianți, pulberi metalice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

  1. “Toți operatorii care manipulează mărfuri periculoase în portul Constanța, categorie în care se încadrează și azotatul de amoniu, au obligația întocmirii unui plan de măsuri de securitate aprobat de ISU privind manipularea, depozitarea și transportul acestor tipuri de mărfuri.” Sunt sigur ca si aia din Beirut aveau aceleasi obligatii… Obligatii sunt peste tot, dar in astfel de domenii ar trebui sa existe si niste controale pt a dovedi ca operatorii respectivi isi indeplinesc obligatiile.

Leave a Reply to Just me Cancel reply

Your email address will not be published.


*