Patru persoane au fost reținute pentru că au recrutat mai multe tinere pentru a le exploata sexual

Mașină de poliție.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 5 percheziții domiciliare în județele Constanța și Tulcea, într-un dosar penal de trafic de minori și proxenetism.

În cadrul activităților, au fost indisponibilizate 8 telefoane mobile, 800 de euro, un pistol cu aer comprimat, mai multe arme albe, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – iulie, 4 persoane ar fi recrutat mai multe tinere, printre care și minore și le-ar fi adăpostit în imobile din județul Constanța, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, ca urmare a exploatării sexuale.

Procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor 4 persoane, urmând a fi prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*