Moş Crăciun vrea să salveze Pământul, tema concursului de benzi desenate BD Noel – BD Santa

Concurs de benzi desenate

Concursul judeţean de bandă desenată ”BD Noël-BD Santa”, iniţiat de Şcoala Gimnazială nr. 33 “Anghel Saligny “şi Liceul Teoretic “ Decebal“ din Constanţa a ajuns la a patra ediţie.

Anul acesta, copiii s-au gândit cum ar putea mult îndrăgitul personaj să ajute la protejarea vieţii întregii omeniri. S-au înscris elevi de gimnaziu şi liceu din tot judeţul Constanţa dar şi din Galaţi, Brăila sau Vâlcea. Cele peste 200 de lucrări în limba franceză sau engleză au fost jurizate, iar premierea are loc sâmbătă, 14 decembrie, la ora 12, la Biblioteca Judeţeană “Ioan N. Roman”. Expoziţia celor mai reuşite creaţii ale concursului va putea fi admirată aici până pe 21 decembrie.

Ȋntre politicieni neconvinşi de gravitatea situației şi activişti de mediu care luptă pentru salvarea planetei, Moş Crăciun a hotărât să nu mai aştepte şi şi-a luat misiunea ȋn serios: el, ȋmpreună cu renii săi, elfii şi toți copiii care sunt dispuşi să ȋl urmeze pe Moşu’, au pornit ȋntr-o aventură nouă: aceea de a salva Pământul! Atât profunzimea, cât şi originalitatea ideilor micilor şi mai marilor participanți, ne-au impresionat. Originalitatea ideilor, seriozitatea cu care au tratat tema, precum şi o foarte atentă documentare, ne fac să credem că vom reuşi ca părinți şi profesori să creştem o generație mult mai pregătită, informată şi dornică să acționeze decisiv ȋn conservarea şi salvarea naturii din iubire pentru casă, țară, respectiv planetă. Faptul că o astfel de temă a avut un succes mai mare decât vacanța lui Moş Crăciun (tema de anul trecut), comunitatea noastră este ȋn creştere: sunt 3 noi județe care ni s-au alăturat, peste 450 de urmaritori ai paginii de Facebook si peste 2400 de oameni care au vizionat benzile desenate on line, ne bucură şi ne dă ȋncrederea să ducem concursul mai departe.”, a declarat prof. Brebeanu Cristina, coordonator al proiectului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*