Instrucția marinarilor militari pe Dunăre. FOTO SMFN
Patru nave militare de la Flotila Fluvială desfășoară, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, secvențe de instruire, pe Dunăre, conform scenariului exercițiului „Danube Protector 20.08.IV”.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, activitatea marinarilor militari urmărește consolidarea deprinderilor de a deservi aparatura și sistemele de artilerie de la bordul navelor, precum și dezvoltarea procedurilor de protecție a căilor de transport fluvial din zona de responsabilitate.
Principalele obiective ale exercițiului sunt executarea misiunilor specifice într-un cadru tactic și crearea unei imagini complete a situației fluviale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Efective sporite de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța vor fi zilnic la datorie în acest final de săptămână, cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile […]
O întânire care a avut loc recent la Copenhaga, a scos la iveală principalele probleme de sănătate cu care se confruntă marinarii. Reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor au participat la această dezbatere, iar concluziile desprinse […]
Polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse la bordul unei nave ancorate în Portul Constanța, peste 9.000 de pachete cu țigări de contrabandă. Țigaretele, în valoare de peste 180.000 de lei, erau ascunse în tancul de […]
Be the first to comment