Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile din orașul Ovidiu și din localitatea Mihail Kogălniceanu, RAJA S.A. va sista furnizarea apei luni – 22 aprilie 2024, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Mihai Kogălniceanu (inclusiv Baza Militară, Aeroportul, zona Ceres și agenții economici din zonă), precum și satele Oituz din comuna Lumina și Culmea din orașul Ovidiu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Animal Society și Four Paws International continuă proiectul Efort comun pentru un viitor mai bun cu […]
Pompierii constănțeni au avut mai multe intervenții cauzate de fenomenele meteorologice care au lovit județul duminică. „Pompierii constănțeni au gestionat ieri, 9 […]
Be the first to comment