KMG International (Rompetrol): Dialogul social responsabil, protejarea locurilor de muncă și siguranța operațională rămân prioritățile noastre

Rafinăria Petromidia. FOTO KMG International

KMG International (Rompetrol) isi reafirma angajamentul pentru un dialog social responsabil si pentru identificarea unor solutii sustenabile care sa protejeze locurile de munca, sa asigure siguranta operationala si sa mentina stabilitatea pe termen lung a activitatilor desfasurate pe platformele Petromidia Navodari si Vega Ploiesti, in Rompetrol Downstream si in toate celelalte arii critice operationale si de suport.

„Am luat act de solicitarile transmise de organizatia sindicala reprezentativa, inclusiv de cererea privind o majorare salariala colectiva, cu un impact anual estimat, incepand cu 2026, de peste 21 milioane USD. Ramanem deschisi unor discutii constructive, purtate intr-un cadru responsabil, cu respectarea deplina a prevederilor legale aplicabile si cu raportare realista la contextul anului 2026″ – KMG International

O realitate financiară dificilă, generată de un regim fiscal excesiv și imprevizibil

„Incepand cu finalul anului 2022, compania noastra opereaza intr-un cadru fiscal exceptional si impovarator, dominat de taxe de solidaritate si impozite pe cifra de afaceri care nu reflecta realitatea economica a unei industrii cu investitii intensive si marje structurale reduse, precum rafinarea.

Mentinerea pentru anul 2026 a impozitului specific pe cifra de afaceri in sectorul Oil & Gas (ICAS), aplicat in 2024-2025, prin modificari legislative tardive anuntate in decembrie 2025, afecteaza din nou predictibilitatea si capacitatea de planificare pe termen lung. Mai mult, ICAS se aplica in cascada pe lantul valoric, acelasi litru de carburant fiind taxat de mai multe ori, de la rafinarie la en-gros si retail, inclusiv in ani cu pierderi, precum 2024.

Aceste masuri fiscale au avut un impact direct si masurabil asupra echilibrului financiar. In perioada 2022-2025, taxele de solidaritate si impozitele pe cifra de afaceri inregistrate la nivelul Grupului Rompetrol au ajuns la 226,4 milioane USD, la care se adauga costuri de finantare suplimentare, intrucat plata acestor taxe a fost, in fapt, acoperita prin imprumuturi suplimentare. La nivelul rafinariei, provocarea este structurala: marjele de rafinare sunt reduse prin natura industriei, in timp ce nevoile de capital si finantare sunt ridicate, ceea ce face ca impozitarea pe cifra de afaceri sa fie nesustenabila economic” – KMG International.

2025 – performanță operațională solidă, dar datoria și pierderile acumulate au atins un nivel extrem la final de 2025

In pofida unei performante operationale solide in 2025, impactul cumulat al regimului fiscal excesiv a impins gradul de indatorare al rafinariei la un nivel fara precedent. La finalul anului 2025, datoria Rompetrol Rafinare a ajuns la aproximativ 1,2 miliarde USD, cu +70% fata de finalul anului 2022, nivel care constrange sever lichiditatea, capacitatea de finantare si posibilitatea de a absorbi costuri fixe suplimentare. Totodata, pierderile financiare acumulate la nivelul rafinariei, pana la final de 2025, depasesc -1,2 miliarde USD.

Aceasta situatie este cu atat mai ingrijoratoare cu cat Rompetrol are un rol strategic in securitatea energetica si economia Romaniei: operam 46% din capacitatea de rafinare a tarii, asiguram aproape o tremie din consumul intern de carburanti si ne mentinem intre primii 3 contributori la bugetul de stat, achitand 28 miliarde USD taxe din 2007 pana in prezent, din care aproape 9,9 miliarde RON (2,2 miliarde USD) numai in anul 2025.

Respect pentru angajați: salarii și beneficii competitive

KMG International apreciaza profesionalismul, loialitatea si contributia fiecarui angajat. Oamenii nostri mentin in functiune, in deplina siguranta, infrastructura critica nationala 24/7, in conditii tehnice complexe si cu cerinte stricte de securitate.

De aceea, nivelurile de venit de pe platforma Petromidia reflecta complexitatea muncii: venitul mediu lunar net depaseste 10.900  lei, influentat si de munca in schimburi, sporuri si ore suplimentare, si este completat de un pachet important de beneficii negociate colectiv. Acestea includ prime de sarbatori si concediu, asigurari medicale si de viata, acces la servicii medicale private, programe de formare profesionala, concedii de studiu, tichete de masa si transport asigurat.

De ce nu pot fi crescute salariile în 2026

„Avand in vedere mentinerea regimului de impozitare excessiva pe cifra de afaceri in 2026, precum si nivelul extrem de indatorare si pierderile financiare acumulate pana la finalul anului 2025, in special la nivelul rafinariei, KMG International nu poate, in mod responsabil, sa se angajeze la o majorare salariala generala in 2026 fara a pune in pericol stabilitatea financiara, integritatea fluxurilor de numerar si capacitatea de a asigura functionarea in siguranta si protejarea locurilor de munca.

Nu este o chestiune de disponibilitate, ci o realitate financiara. Prioritatea noastra in 2026 trebuie sa ramana protejarea locurilor de munca si functionarea sigura si neintrerupta a platformelor de productie si distributie, intr-un cadru fiscal excesiv si nesustenabil care continua sa penalizeze activitati industriale cu marje reduse si consuma lichiditati ce ar putea sustine investitiile si cresterile salariale.

In acelasi timp, reiteram angajamentul de a continua discutiile cu organizatiile sindicale si de a reanaliza indexarile salariale odata cu eliminarea poverii impozitarii pe cifra de afaceri si restabilirea predictibilitatii financiare, incepand cu 2027, in functie de cadrul economic si legislativ aplicabil la acel moment” – KMG International

Propunerea responsabila a conducerii grupului in sprijinul angajatilor in 2026

Conducerea grupului vine in sprijinul angajatilor cu propunere de acordare a doua bonusuri in decursul anului 2026, cel legat de performanta operationala si de rezultatele exceptionale ale anului 2025 si cel cu prilejul zilei Petrochimistului si cu o propunere de elaborare si implementare a unui mecanism de indexarea anuala a salariilor in functie de rata anuala a inflatiei, mecanism care urmeaza a fi aplicat odata cu momentul eliminarii suprataxarii prin taxele pe cifra de afaceri (incepand cu 2027).

Propunerea vizeaza acordarea unui bonus de performanță pentru 2025, destinat tuturor angajaților, ca recunoaștere directă și echitabilă a contribuției fiecăruia la rezultatele excepționale din 2025. În același timp, acest bonus va compensa integral impactul estimat al inflației din 2026, protejând puterea de cumpărare deja de acum. Cuantumul acestui bonus unic  reprezinta in fapt 6.3% din salariul net anual al fiecarui angajat (сare reprezinta in medie 5000 ron net pentru cei peste 2,280 de colegi din cele 5 companii reprezentate de Sindicatul Liber Petrochimistul).

„In plus, managementul propune introducerea unui bonus recurent de Ziua Petrochimistului, în valoare de 500 lei net, care să fie acordat anual, începând cu 2026, ca semn de apreciere constantă pentru munca și contribuția colegilor noștri.

Acestea sunt măsurile imediate, concrete și responsabile, iar efortul managementului de a le pune in practica este cu atat mai semnificativ cu cât, în 2026, Grupul este supus in continuarea unei presiuni financiare considerabile, injuste si disproporționate din cauza suprataxării în cascadă pe cifra de afaceri (prelungirea pentru 2026 a ICAS, mentinerea IMCA in cuantum de 0.5 % in mod neasteptat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 89 din 23.12.2025 privind modificare Codului Fiscal). Aceste taxe, aplicate la rulaj și nu la profitul disponibil, elimina resurse critice pentru indexari salariale si pun presiune pe siguranța operațională și protecția locurilor de muncă” – KMG International 

Siguranta si continuitatea sunt nenegociabile

„KMG International respecta pe deplin dreptul angajatilor de a-si exprima asteptarile legitime prin mijloace legale si se bazeaza pe responsabilitatea tuturor partenerilor de dialog social pentru ca negocierile sa nu perturbe activitatea normala si sa nu compromita siguranta.

KMG International ramane deschisa unui dialog responsabil, bazat pe fapte. Obiectivul nostru comun trebuie sa fie clar: protejarea locurilor de munca, mentinerea sigurantei si asigurarea continuitatii pe termen lung a capacitatii strategice de rafinare a Romaniei si a alimentarii cu produse petroliere pentru toate sectoarele economice cheie ale tarii” – KMG International. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*