Jandarmii constănțeni au depistat la un miting, un individ ce avea mandat de executare a pedepsei cu închisoarea

Echipaj de jandarmi pentru mentinerea ordinii si linistii publice. FOTO Catalin Schipor

În seara de sâmbătă, 9 iunie,  în jurul orei 20.15, echipajul de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în misiune de asigurare a ordinii publice în zona Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, a fost sesizat de către cei care participau la adunarea publică de protest declarată şi înregistrată legal, cu privire la faptul că printre ei şi-au făcut apariţia cinci persoane care nu aveau legătură cu manifestarea, având alte revendicări.

Având în vedere că este interzis ca persoane sau grupuri care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranților, jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestora, în vederea luării măsurilor legale.

În urma verificărilor făcute, oamenii legii au identificat un bărbat în vârstă de 50 ani, domiciliat în Constanţa, care figura ca persoană urmărită general, întrucât avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Constanţa, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani şi 9 luni.

Persoana în cauză a fost predată lucrătorilor Secţiei nr.3 Poliţie Constanţa, în vederea luării măsurilor legale, ulterior fiind încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*