Jandarmii au prins în Cernavodă un condamnat ce se sustrăgea executării pedepsei

Echipaj de jandarmi pentru mentinerea ordinii si linistii publice. FOTO Catalin Schipor

În seara de joi, 3 mai, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul nr.8 Cernavodă, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat pe strada Dacia din Cernavodă un tânăr care a atras atenţia prin faptul că a devenit agitat şi a încercat să fugă la vederea oamenilor legii.

Jandarmii l-au ajuns din urmă, au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia. În urma verificărilor făcute, jandarmii au descoperit că tânărul în vârstă de 26 ani, domiciliat în Cernavodă avea pe numele său un mandat de executare a unei pedepse de 5 luni închisoare, emis în data de 3 mai de Tribunalul Constanţa. Acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Persoana în cauză a fost predată lucrătorilor Poliţiei Cernavodă, în vederea luării măsurilor legale.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*