Cros prin stațiunea Mamaia. Participanți: jandarmii și un hoț

Jandarmii constănțeni, în acțiune. FOTO Jandarmeria Constanța
Jandarmii constănțeni, în acțiune. FOTO Jandarmeria Constanța

Un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în staţiunea Mamaia, Sâmbătă, 12 august, ora 16.30, în zona Butoaie a observat două persoane, tată şi fiu care alergau după o persoană şi strigau hoţul. Jandarmii au trecut la urmărirea acesteia, l-au somat, dar individul nu s-a oprit și a continuat să fugă. A încercat să își piardă urma prin mulţime şi printre hoteluri.

După aproximativ 700 de metri a fost ajuns, s-a oprit după ce a fost somat şi şi-a dat seama că jandarmii au condiţie fizică mai bună decât el.

Ulterior, oamenii legii au aflat că la o tarabă din zona Butoaie, persoanele păgubite, tată şi fiu au au vrut să cumpere mai multe bunuri. Băiatul s-a uitat la mai multe obiecte de artizanat, moment în care a lăsat din mână, pe masă, telefonul Samsung de ultimă generaţie. Au trecut la următoarea tarabă şi după aproximativ cinci minute, tânărul şi-a dat seama că a uitat telefonul la prima masă. S-au întors, au întrebat vânzătorul şi persoanele din zonă dacă au văzut mobilul. Aceştia au răspuns că nu au văzut nimic.

Au plecat de la tarabă şi s-au oprit la aproximativ zece metri pentru a vedea dacă cineva din grupul de la respectiva masă scoate telefonul. După aproximativ trei minute, o persoană a scos dintr-un prosop telefonul, pentru a-l inspecta cu atenţie. Tatăl şi fiul au început să strige hoţul şi să alerge după acesta.

Păgubiţii şi-au recuperat bunul iar cel în cauză a fost condus şi predat la sediul Biroului de Politie Mamaia unde este cercetat sub aspectul comiterii faptei de furt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*