Jandarmii au depistat doi bărbați în Cernavodă, care aveau substanțe interzise asupra lor

Substanțe interzise. FOTO IJJ Constanța

Astăzi, 01.11.2023, în jurul orei 14:00, în timpul unei misiuni de patrulare în oraşul Cernavodă, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au observat doi bărbați, care la vederea echipajului au manifestat un comportament neobişnuit.

Comportamentul celor doi i-a determinat pe oamenii legii să-i legitimeze şi deoarece bărbaţii au devenit vizibil agitați, jandarmii au decis să-i controleze și corporal.

Cu ocazia controlului s-a descoperit asupra unuia dintre cei doi un pacheţel de plastic care conținea o substanţă vegetală sub forma de muguri de culoare verde-oliv cu miros specific, înțepător.

Bărbații au fost conduși la sediul jandarmeriei din Cernavodă, unde le-au fost întocmite acte de constatare pentru savârşirea infracţiunii de deţinere de substanţe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri), iar substanţa găsită în pachet a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliţie abilitate pentru continuarea cercetărilor.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*