Ion Dumitrache, președintele organizației municipale PSD Constanța. FOTO Mitică Raftu
PSD Constanța a anunțat că, în urma demarării unei anchete de către Direcția Națională Anticorupție, Ion Dumitrache, președintele PSD Municipiul Constanța, a decis să se suspende din toate funcțiile politice pe care le deține în cadrul partidului, până la clarificarea situației juridice.
”În conformitate cu Statutul PSD, conducerea organizației municipale va fi preluată interimar de prim-vicepreședintele Costin Rǎsǎuțeanu, care va asigura continuitatea activităților politice și administrative ale filialei PSD Constanța.
PSD Municipiul Constanța își reafirmă angajamentul față de principiile transparenței, integrității și respectării legii și va colabora cu toate instituțiile statului pentru clarificarea acestei situații” – PSD Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operațiuni Speciale, Departamentului de […]
Un șofer care circula cu o viteză de peste 100 km/h a fost depistat în comuna Mihail Kogălniceanu. La data de 19 martie, în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un […]
Cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Marinei Române, în perioada 29 iulie – 7 august s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a turneului de tenis Idu – Ziua […]
Be the first to comment