Intervenție la înălțime a pompierilor constănțeni. Ei au fost chemați pentru a coborî un bărbat care murise în cabina unei macarale aflate la 30 de metri înălțime

Intervenție a pompierilor constănțeni în Portul Constanța FOTO ISU Dobrogea

Un bărbat de aproximativ 55 de ani care se afla în cabina unei macarale aflate la o înălțime de 30 de metri, în Portul Constanța Sud Agigea, și-a pierdut viața sâmbătă. Pentru a-l coborî de acolo au intervenit pompierii cu autoscara mecanică.

Pompierii au fost solicitați să intervină sâmbătă după amiază pentru preluarea unei persoane inconștiente, aflată în cabina unei macarale în Portul Constanța Sud Agigea.

“La Agigea intervin opt pompieri cu autoscara mecanică și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare plus o ambulanță a Serviciului Județean tip C. După ce îl vor coborî va fi predat cadrelor medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, Anca Chiriță.

Pompierii au urcat până la cabina macaralei aflată la o înălțime de aproximativ 30 de metri și au reușit să-l coboare pe bărbatului aflat acolo. Cadrele medicale au constatat decesul acestuia. El avea aproximativ 55 de ani. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care acesta și-a pierdut viața.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*