Intervenție a pompierilor militari. FOTO arhiva ISU „Dobrogea”
Pompierii militari constănțeni au intervenit, timp de peste nouă ore, pentru a lichida un incendiu ce a izbucnit, duminică noapte, la o fermă din Valu lui Traian.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, duminică, în jurul orei 23.00, după ce baloți de paie au luat foc la Ferma 6, de lângă Valu lui Traian.
La fața locului ajuns două autospeciale de stingere, una din cadrul Detașamentului Palas și una din cadrul Detașamentului Port, iar pompierii au acționat timp de peste nouă ore pentru stingerea focului.
Incendiul, care a cuprins aproximativ 400 de baloți rotunzi de paie, a fost localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanța amintește constănțenilor faptul că persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul SC Polaris M Holding SRL, utilizând numărul de telefon 0241.548600. În acest fel, se va evita supraaglomerarea […]
Pentru remedierea unei avarii survenita la conducta de alimentare cu apa de pe strada Plantelor, din localitatea Eforie Nord, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa alimentarea cu apa astazi, 27 decembrie 2016, in […]
Un număr foarte mare de proiecte apare pe ordinea de zi din Consiliul Local. 79 de hotărâri urmează să fie votate de consilieri și cu excepția uneia dintre ele, toate sunt semnate de viceprimarul Decebal […]
Be the first to comment