Intervenție a pompierilor constănțeni în cazul unei persoane înecate în Canalul Dunăre - Marea Neagră. FOTO: SAJ
Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină luni, 16 ianuarie, în zona Escada din Murfatlar, în cazul unei persoane înecate în Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, dar și elicopterul SMURD.
„Victima, un bărbat în vârstă de 35 ani, a fost recuperată și predată elicopterului SMURD. Acesta se afla în curs de resuscitare, fiind transportat la Spitalul Județean Constanța”, au precizat sursele citate.
Pacientul, aflat încă în stop cardiac, a fost predat, în curs de resuscitare, la Spitalul Județean.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Femeia găsită moartă astăzi, pe plaja din Mamaia este Laura Roșca, cunoscută ca DJ Lalla. Potrivit IPJ Constanța, la data de 28 septembrie, în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost […]
Unul dintre cei mai excentrici DJ-i din line-up-ul de festivaluri, Salvatore Ganacci, se întoarce pe scena principală a festivalului Neversea. În 2019, artistul și-a făcut puternic simțită prezența prin show-ul său original și promite că […]
Opt copii aveau programare miercuri, 26 ianuarie, la centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional Constanța, dar s-au imunizat împotriva SARS-CoV-2 mai mulți, întrucât vaccinarea celor mici se poate face și fără programare. Schema de […]
Be the first to comment