La bordul împingătorului bulgăresc a izbucnit un incendiu. FOTO CTnews.ro
Un incendiu puternic a izbucnit vineri în jurul prânzului la o navă sub pavilion Bulgaria, aflată în Dana 97 a Portului Constanța. La fața locului au intervenit pompieri ai ISU Dobrogea Constanța și cei si Serviciului Privat pentru Situații de Urgență.
Incendiul se pare că a izbucnit la sala motoare a unui împingător sub pavilion Bulgaria, aflat în Dana 97 și se manifestă violent. La incendiu au intervenit Detașamentul Port al ISU Dobrogea cu trei autospeciale de stingere și alte două autospeciale ale SPSU.
De la bordul ambarcațiunii s-au autoevacuat nouă persoane, iar o alta a fost evacuata de pompieri.
Cinci dintre membrii echipajului au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SAJ Constanța, în urma unor atacuri de panică.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Magazinele Enel din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise marți, 24 ianuarie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în sistem automat precum […]
Peste 250 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța, cu peste 120 mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină, zilnic, pe durata weekendului prelungit de Sfânta Maria. Ca măsură operațională […]
Lidl își propune să îmbunătățească permanent experiențele clienților în timpul cumpărăturilor și, din acest motiv, va investi în reamenajarea magazinului Lidl din Mangalia, situat pe Strada Constanței, Nr. 62. Acesta va fi închis în zilele […]
Be the first to comment