Camion distrus de flăcări pe strada Soarelui din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / CTnews.ro
O autoutilitară parcată în vecinătatea unei locuințe din Valu lui Traian a luat foc din senin, iar flăcările au „mușcat“ și din streașina acesteia. Focul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică și s-a extins cu repeziciune.
Alarma s-a dat puțin după miezul nopții, în jurul orei 00.30, autoutilitara înmatriculată în Ilfov fiind parcată pe strada Soarelui. Potrivit martorilor, flăcările au apărut prima dată în partea față-dreapta și în câteva minute, flăcările au cuprins compartimentul motor, cauciucurile și apoi s-a generalizat. Focul puternic a ajuns li la streașina casei lângă care se afla parcată mașina.
La fața locului a fost trimisă o autospecială cu șase pompieri, intervenția acestora fiind îngreunată de faptul că nu au putut intra cu mașina până la locul solicitării. Incendiul a fost stins în aproximativ 30 de minute, pompierii urmând a stabili cauzele producerii incendiului.
Mașină de intervenție a pompierilor de la ISU Dobrogea. FOTO Adrian Boioglu / CTnews.ro
Camion distrus de flăcări pe strada Soarelui din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / CTnews.ro
Camion distrus de flăcări pe strada Soarelui din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / CTnews.ro
Camion distrus de flăcări pe strada Soarelui din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / CTnews.ro
Camion distrus de flăcări pe strada Soarelui din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / CTnews.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat de 27 de ani a fost depistat cu droguri asupra lui, pe Șoseaua Mangaliei din Constanța. Potrivit IPJ Constanța, la data de 16 martie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o […]
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa organizează concursuri pentru ocuparea a unsprezece posturi de execuţie vacante de subofițer, prin încadrare directă sau rechemare în activitate. Este vorba de: 1 post subofițer tehnic principal la Compartimentul Administrarea […]
Asociația care se ocupă de promovarea stațiunilor de pe litoral și Delta Dunării a fost aleasă pentru a deține președinția FAPT pentru încă 4 ani. Alegerile au desemnat ca vicepreședinți Asociațiile de Promovare Sibiu și […]
Be the first to comment