Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor sărbătorite la Constanța

Creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului

Data de 17 mai este una în care românii au două sărbători importante: una religioasă și una națională.

Joi, 17 mai, de la ora 8.45, ierarhul Arhiepiscopiei Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sfânta Treime și Înălțarea Domnului” – Catedrala Eroilor din Constanța (din zona Casei de Cultură a Sindicatelor), apoi va lua parte la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor.

Tot pe 17 mai este și Ziua Eroilor. Cu acest prilej, miercuri, 16 mai, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la biserica „Înălțarea Domnului” de la mănăstirea Stejaru, așezământ monahal aflat în apropierea localității constănțene Saraiu.

Praznicul Înălțării Domnului ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti. Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania, Iisus Hristos S-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, ca garanţie a propriei noastre înălţări.

Sărbătoarea se regăseşte printre praznicele împărăteşti vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale. Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al IV-lea.

Tot în secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.

În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare au compus canoanele din slujba Înălţării. În unele părţi ale ţării, din această zi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat!”.

Ziua Eroilor. Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara. Pomenirea eroilor a fost interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 și 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar din anul 2003 a devenit zi de sărbătoare naţională.

Totodată, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, în această zi, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*