Hârșovean arestat preventiv după ce a lovit o polițistă cu mașina, în Țăndărei, apoi a agresat un jandarm

Un bărbat de 32 de ani, din Hârșova, a fost arestat preventiv după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a acroșat cu mașina o polițistă în timp ce încerca să scape cu fuga de un filtru rutier, iar apoi a lovit un jandarm cu pumnii și picioarele.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 6 noiembrie, bărbatul în cauză a fost depistat în cadrul unui filtru rutier de un echipaj de poliție în timp ce conducea un autoturism raza orașului Țăndărei fără a deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

„În timpul verificărilor efectuate în bazele de date, conducătorul auto a demarat în trombă încercând să fugă de la fața locului, lovind cu partea dreaptă a autoturismului o polițistă ce se afla în filtrul rutier. Bărbatul a fost urmărit și interceptat în scurt timp pe raza orașului Țăndărei, iar în momentul în care a fost extras din autoturism, a lovit cu pumnii și picioarele un jandarm care acorda sprijin efectivelor de poliție”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

În urma incidentului, nici polițista acroșată de autoturism și nici jandarmul lovit nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul Drager, însă bărbatul a refuzat atât etilotestul în aerul expirat cât și prelevarea de probe biologice de sânge.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. La data de 7 noiembrie, pe numele acestuia a fost dispusă măsura arestării de către Judecătoria Fetești pentru o perioadă de 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice” și „ultraj”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*