“Ziua Internațională a Femeii” s-a dovedit a fi un eveniment unic pentru zeci de doamne și domnișoare din comuna constănțeană Cumpăna.
Localnicele au fost invitate în sala Casei de Cultură pe 8 martie și au avut surpriza să fie primite cu o cupă de șampanie și o atmosferă pe măsură.
Formația “Amigo” din Cumpăna, Ansamblul folcloric “Româncuța”, dar și actrița Mirela Pană au urcat, pe rând, pe scena Casei de Cultură. De la eveniment nu au lipsit personalitățile locale. Printre acestea, am remarcat-o pe Elena Frâncu, fostă vice-campioană mondială la Handbal și cetățean de onoare al comunei.
Doamnele au fost apoi invitate la masă. Din meniul festiv nu a lipsit tortul de 8 Martie, oferit de Primăria Cumpăna.
“Însăși viața depinde de voința unei singure femei: mama. Datorită ei deschidem ochii spre lume și soare. Ea este căldură și siguranță. Mama este cea care ne face oameni, așezând temelia caracterului nostru. Mi-am propus ca această zi să fie un prilej de bucurie, să simțim mai puțin apăsarea grijilor și să ne umplem gândurile și sufletele de căldura primăverii și sper că am reușit acest lucru”, a transmis primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
8 Martie la Cumpăna. FOTO Facebook / Știri Cumpăna
8 Martie la Cumpăna. FOTO Facebook / Știri Cumpăna
Mariana Gâju. FOTO Facebook / Știri Cumpăna
8 Martie la Cumpăna. FOTO Facebook / Știri Cumpăna
Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna. FOTO Facebook / Știri Cumpăna
Călușarii de 8 Martie la Cumpăna. FOTO Facebook / Știri Cumpăna
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un grup de scafandri de luptă de incursiune, ce aparțin Forțelor Navale Române, desfășoară, până pe 19 februarie, activități de instrucție alpină pentru perfecționarea mobilității de deplasare în teren variat, specifică mediului alpin. Potrivit Statului […]
Pentru înlocuirea unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, din cartierul Faleză Nord, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, 18 mai 2016, în intervalul 09,00 […]
În săptămâna Crăciunului, administrația locală din comuna constănțeană Crucea și adus aminte de categoriile sociale cele mai vulnerabile. Primarul a vizitat zilele acestea atât Centrul de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice de la Stupina, cât și […]
Be the first to comment