FOTO Ziua Europeană Fără Persoane Decedate în Accidente Rutiere

Eevenimentul European Day Without a Road Death a fost marcat si la Constanta. FOTO Politia Locala

Primăria municipiului Constanța prin Direcția Poliția Locală, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța prin Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciul Rutier și Inspectoratul Școlar Județean au marcat la Școala Gimnazială nr. 23 “Constantin Brâncoveanu” evenimentul European Day Without a Road Death prin activități preventiv informative și educație rutieră.

Proiectul este promovat de Comisia Europeană pentru siguranță rutieră și are ca obiectiv principal conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la trafic cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.

Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, traversarea părții carosabile prin loc nepermis, conducerea sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie o parte din factorii generatori ai accidentelor de circulație.

Scopul acțiunilor noastre este unul comun: creșterea gradului de siguranță, care să permită deplasarea sigură pe drumurile publice.
Oamenii legii vor să adopte o politică preventivă construită în jurul cetățenilor, iar aceștia trebuie să-și asume responsabilitatea primară în ceea ce privește siguranța lor și a celor din jur.

Pentru a evita evenimentele neplăcute, recomandăm șoferilor să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, prin reducerea vitezei în zonele locațiilor de învățământ, iar elevilor să se asigure înainte de a traversa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*