FOTO VIDEO Spitalul OCH – cea mai mare investiție privată în sănătate în această zonă geografică a țării, Dobrogea, din 1989 până azi

Spitalul OCH. FOTO OCH

Ovidius Clinical Hospital este de ani buni sinonim cu cele mai înalte standarde în medicina românească. Statutul se păstrează atât prin calitatea personalului medical, cât și prin investițiile în dotări și complexitatea specializărilor, lucruri care în sistemul sanitar sunt extreme de importante. Astfel, în prezent OCH investește în construcția a două noi obiective: Centrul de Oncologie și Radioterapie OCH și Centrul de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară. Pentru acestea se ridica un nou pavilion care ar urma să fie gata în aceasta primăvară.

“În 2014, am deschis porțile celui mai mare spital privat din Sud-Estul României, dotat la cele mai înalte standarde europene. Investiția inițială a fost de 6 milioane de euro. Apoi, în 2019, am deschis Policlinica OCH Constanța; investiția a fost de peste 1 milion de euro. La începutul lui 2020 am crescut capacitatea de spitalizare a OCH, ca urmare a cererii tot mai crescute din partea pacienților, cu alte 15 paturi, printr-o investiție de circa 800.000 de euro. În 2022, Policlinica OCH Constanța s-a extins cu un Centru de Medicină Maritimă. În primăvara acestui an 2023 ne extindem spitalul cu încă un pavilion și bineînțeles extindem serviciile oferite”, a declarat pentru CTnews, dr. Bogdan Pană, medic primar sănătate publică și management sanitar, directorul de Cercetare și Dezvoltare OCH.

Acesta a mai menționat că investiția pentru cele două noi centre se ridică la peste 28 de milioane de euro, ceea ce face ca valoarea bugetului alocat pentru OCH încă de la înființarea sa, în 2014, să ajungă la valorea de aproximativ 38 de milioane de euro. Suma face ca Spitalul OCH să fie cea mai mare investiție în sistemul sanitar din această zonă geografică a țării, Dobrogea.

“Pentru noul spital, am achiziționat cele mai noi și performante modele de tehnologie medicală în cardiologie intervențională, chirurgie cardiovasculară, imagistică și radioterapie.Din suma totală a investiției finalizată în 2023, 8,1 milioane de euro au fost alocați strict în aparatură. Și aș insista aici asupra faptului că beneficiile aduse de investiția noastră în aparatură se traduc în diagnostic de precizie și tratament modern, așadar, în primul rând pacientul este câștigat. Un spital „sănătos” trebuie să asigure condiții optime de desfășurare a activității și să aibă aparatura necesară pentru ca specialiștii să poată lucra. Astfel, #AducemPerformanțaAcasă. Aici, în județul Constanța, și, de fapt, în regiunea Dobrogea, de unde provin pacienții noștri, OCH AducePerformanțaAcasă”, a spus dr. Bogdan Pană.

Directorul de Cercetare și Dezvoltare OCH a adăugat că cererea în materie de servicii medicale crește cu 20 de procente anual. Mai mult, în Dobrogea cresc, la fel ca în multe zone ale țării, problemele de sănătate din domeniile oncologie și cardiologie. Prin urmare o astfel de investiție se justifică și din acest punct de vedere. Potrivit datelor OCH, în 2020 spitalul a avut 55 000 de pacienți și 3600 de operații. În medie 70 000 de pacienți trec pragul unității sanitare, iar managementul spitalului își propune ca până în 2024 să îngrijească un număr dublu.

“În secția clinică de Oncologie Medicală, de exemplu, avem 32 de paturi, din care 6 sunt pentru Îngrijiri Paliative, iar în secția clinică de Cardiologie Medicală sunt 24 de paturi, din care 4 paturi sunt alocate USTACC, adică Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici.” a mai precizat dr. Pană.

Acesta a menționat, de asemenea, că misiunea OCH este să asigure fiecărui pacient un diagnostic și un tratament moderne și accesibile, aici, acasă, și că spitalul își propune să fie prima opțiune a dobrogenilor care au nevoie de servicii medicale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*