FOTO VIDEO Mai multe străzi din zona vetrei comunei Cumpăna se află în plin proces de reabilitare, pietruire și asfaltare. Lucrările vor fi finalizate până la finalul anului 2022

Asfaltare de străzi la Cumpăna. FOTO Paul Alexe

Lucrările de reabilitare, pietruire și asfaltare a tramei stradale din zona vetrei vechi a comunei Cumpăna, pe străzile Crinului, Transformatorului, Berzei, Taberei și Aleea Taberei, continuă în ritm susținut, astfel încât să poată fi respectat termenul de finalizare a proiectului, noiembrie 2022. Proiectul de infrastructură este finanțat din bugetul propriu al comunei.

„Lucrările de pe strada Crinului sunt cuprinse în Proiectul de pietruire și asfaltare a străzilor din interiorul localității Cumpăna, proiect care cuprinde reabilitarea unor străzi în lungime totală de 3,7 kilometri. Pe strada Crinului, s-a scalificat pentru a putea fi realizate racordurile la rețeaua de canalizare, acolo unde propietățile nu au aceste racorduri, tocmai pentru a nu mai pune în pericol asfaltul, care era tăiat pentru realizarea acestor racorduri”, a declarat, pentru CTnews, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care a dorit să verifice personal stadiul lucrărilor.

Mai avansat este stadiul lucrărilor pe strada Transformatorului, unde un tasator vibrant pregătește drumul pentru faza în care va fi turnat primul strat de asfalt. Aici, lucrătorii au întâmpinat o problemă din cauza vechii conducte de alimentare cu apă, care rămăsese sub presiune și cedase în câteva locuri. Echipele de intervenție ale operatorului regional de furnizare a apei a intrvenit, opturând conducta, astfel că lucrările la realizarea stratului de pietriș al străzii au putut fi finalizate.

„Pe strada Transformatorului, în urmă cu două săptămâni, strada era scalificată și s-a refăcut o porțiune bună din rețeaua de alimentare cu apă, pentru că a trebuit să fie opturată vechea conductă de alimentare cu apă, după care s-au făcut racordurile la noua rețea de alimentare cu apă, realizată prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). În acest moment, a trecut etapa de vizită de lucru, fază determinantă după realizarea stratului de piatră, iar acum macadamul este tasat și urmează turnarea primului strat de asfalt, după care montarea bordurilor, iar apoi va fi turnat al doilea strat de asfalt și stratul de uzură”, a explicat Mariana Gâju.

Aceleași lucrări au fost demarate și pe strada Taberei și pe Aleea Taberei.

„Din șoseaua Constanței, până în Aleea Taberei, avem strada Taberei, cea care trece pe lângă vechiul sediu al C.A.P.-ului, spre Centrul de vaccinare, după care Aleea Taberei deservește after-school-ul, până la strada Liniștei, la cimitirul ortodox din localitate. Stadiul la care ne aflăm pe aceste străzi este cel de scalificare, după care urmează celelalte operațiuni, pe care le-ați văzut executate pe celelalte străzi cuprinse în proiect”, a declarat Mariana Gâju.  

În paralel cu aceste lucrări, au loc lucrări de înlocuire a rețelei de canalizare și alimentare cu apă, dar și de racordare la rețeaua de alimentare cu gaze, astfel încât abia după realizarea acestora să se treacă la asfaltare. Astfel de lucrări au loc pe strada Lujerului, unde a fost montată una dintre cele trei stații de pompare ce fac obiectul unui alt important proiect de infrastructură, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM).

„Proiectul prevede montarea a trei stații de pompare, pe trei străzi, Lujerului, Titu Maiorescu și, în celălat capăt al comunei, pe strada George Enescu. Sunt lucrări de infrastructură necesare pentru funcționarea la parametri normali a rețelei de canalizare care a fost realizată tot cu fonduri europene, prin POIM. Termenul de finalizare a acestui proiect este luna august a anului 2023”, a precizat primarul comunei Cumpăna.

O situație specială a intevenit pe strada Titu Maiorescu, unde durata mare de implementare a proiectului de realizare a rețelei de canalizare a facut ca gospodăriile nou ridicte în zonă să rămână fără acces la rețeaua de canalizare. Administrația publică locală încearcă, împreună cu operatorul regional și cu investitorul, să rezolve problema.

„Pe strada Titu Maiorescu a fost efectuată o lucrare de extindere a rețelei de canalizare, însă, din păcate, pe această stradă a rămas o porțiune de 341 de metri lungime pe care, în momentul proiectării rețelei de canalizare, nu existau case construite. Studiul de fezabilitate a fost realizat în anul 2015, iar contractul de execuție a fost semnat în anul 2020. Vă imaginați, în această perioadă de timp, operatorul regional nu a reușit să convingă investitorul, lucrarea fiind finanțată prin Ministerul Fondurilor Europene, că între timp, în atâția ani de zile, s-au construit noi case și că nu putem rămâne fără rețea de canalizare. Încă suntem în discuții cu Ministerul Fondurilor Europene și cu RAJA Constanța pentru a putea extinde această rețea și să nu lăsăm o treabă neterminată, să nu lăsăm locuitorii de pe această porțiune de 341 de metri liniari de pe strada Titu Maiorescu să rămână fără rețeaua de canalizare, care nu reprezintă altceva decât civilizație și normalitate”, a explicat Mariana Gâju.

În același punct de lucru, în urma inspecției tehnice făcute s-a constatat că n-au fost respectate standardele de calitate, astfel că beneficiarul, administrația publică locală, a solicitat refacerea racordurilor la rețeaua de canalizare.

„În acest moment se efectuează racordurile la rețeaua de canalizare, racorduri care, în urma verificărilor efectuate în ultimele două săptămâni împreună cu operatorul regional, RAJA Constanța, cu constructorul și cu supervizorul lucrării, le-am adus la cunoștință că nu au fost realizate la standardele de calitate stabilite. Acum, se frezează din nou asfaltul și se reface lucrarea la standardele stabilite, apoi se va aduce șoseaua la starea inițială”, a mai spus primarul comunei, Mariana Gâju.  

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*