FOTO VIDEO Cum alegem o ușă de garaj? Tritech Constanța – specialiștii care îți oferă consultanță și îți montează ușa ideală

Ușă de garaj Tritech Constanța. FOTO Tritech Constanța

Știți care e componenta cea mai importantă la un garaj? Ușa. Dincolo de înălțimea garajului, grosimea pereților sau izolarea termică pentru ca să nu facă condens, ușa e singura piesă aflată în mișcare, cea mai des folosită, și pe care ne-o dorim ca să pornească “la cheie”, fix în clipa când venim acasă și avem nevoie de ea. E cea mai importantă și o vrem la o apăsare de buton.

Se spune că așa cum ai mașina, la fel îți este și garajul. O mașină bună și frumoasă cere un garaj bun care să o protejeze de orice. De aceea ușa lui contează foarte mult. Jurnaliștii Constanța NEWS i-au întrebat pe specialiști cum alegem ușa de garaj mai potrivită și ce greșeli e bine să nu facem. Reprezentanții Tritech în Constanța, o companie care se ocupă de ani buni cu așa ceva, au explicat principiile care stau la baza alegerii unei uși de garaj.

“Din experiența Tritech, alegerea ușii de garaj se face de obicei pe baza a două principii: funcționalitate și design. Dacă vorbim de funcționalitate, atunci poți alege în funcție de spațiul disponibil, o ușa secțională sau o ușa tip rulou. Amândouă pot fi acționate manual sau automat, din telecomandă”, spune Andra Petrache, consultant in cadrul Tritech Group.

De cele mai multe ori oamenii întâi își construiesc garajul și apoi încep să caute o ușă potrivită pentru el. Tehnicienii care se pricep la asta ne sfătuiesc să facem invers. Să studiem puțin piața produselor, să ne alegem modelul ce ne place și abia apoi să construim clădirea. Cei mai mulți dintre producători au dimensiuni standard ale ușilor de garaj și de aceea ideal este ca să lăsăm golul în care va fi montată ușa după măsurătorile produsului pe care-l cumpărăm.

Imaginați-vă că ați lăsat un gol mai mare în care ulterior puneți ușa: trebuie să mai astupați din spațiul liber, să faceți improvizații, cârpeli și peticeli… nu vreți așa ceva. Iar dacă nu vă pricepeți și toată treaba pare mult prea complicată, chemați-i pe tehnicieni înainte. Mergeți la firmă, consultați-vă cu ei, spuneți-le ce vreți. O să vă spună că pot să vă monteze ușa si după ce garajul este construit. Se vor ocupa ei de tot.

“Angajații noștri oferă tot: consultanță, ofertare, instalare și service pentru clienții din Constanța. Înainte de lansarea comenzii, una din echipele tehnice de la Tritech Group merge și verifică condițiile optime de montaj, ca să avem siguranța totală în ceea ce privește funcționalitatea. Apoi, instalarea ușii de garaj necesită montaj de specialitate, iar echipa de tehnicieni, cu experiență de 10 ani în domeniu, poate realiza montajul corect și  profesionist, asigurându-se garanția de 24 de luni a instalării” , explică Andra Petrache.

Bineînțeles că puteți cumpăra pur și simplu ușa și o montați singuri, dar e mult mai simplu și mai ușor să o facă cei care se pricep. Oamenii vin cu scări, cu bormașini, truse de scule, unelte și materiale, și în câteva ore ușa garajului e pusă pe poziție și o ia la cheie. La telecomandă, de fapt. Când stai de vorbă cu specialiștii, afli de fapt că alegerea ușii de garaj nu-i chiar o joacă. Dacă vrei ceva durabil și potrivit nevoilor tale ai de căutat prin vastă ofertă existentă în cataloage.

Să spunem că garajul dumneavoastră este izolat termic să nu facă condens și mașină să nu stea într-un mediu umed. În cazul ăsta și ușa de garaj trebuie să fie din materiale termoizolante. Ori să luăm cazul în care garajul nu este 100% în curte, cu alte cuvinte garajul are intrarea direct din stradă. Este situația în care v-ar trebui o ușa antiefracție robustă, rigidă și cu un sistem de încuiere bun. Sunt multe de ales, iar Tritech are în portofoliu echipamente de automatizări italiene fabricate de concernul BFT.

Tritech Group are un parteneriat de lungă durată cu producătorul BFT din Italia asigurându-ne gama extinsă de automatizări pentru porți, atât pentru aplicații rezidențiale cât și pentru aplicații industriale. Ne adresăm persoanelor fizice, cât și companiilor de tot felul. Clienții care doresc să deschidă poarta din telecomandă găsesc la Tritech Group automatizări pentru orice tip de poartă. O exclusivitate a echipamentelor BFT este gama Ultra care permite utilizatorului să acționeze automatizarea prin intermediul telefonului mobil, printr-o aplicație dedicată. Practic, poți deschide, închide sau urmări starea porții de oriunde din lume”, explica consultantul Tritech, Andra Petrache.

Clienții au de ales din mai mult de 100 de modele disponibile, iar Tritech le lasă clienților săi libertatea alegerii designului unic și personalizat pentru ușa garajului.

“Ca exclusivitate pe piața din Constanța propunem clienților sistemul Duraprint care îți permite să alegi un design unic pentru ușa ta de garaj. Se poate printa digital chiar și o fotografie preferată”, spune Andra Petrache.

Tritech Group este și furnizor de echipamente, și instalator de porți automate. Timpii de așteptare sunt mici, având în vedere că lucrează cu produse italiene: de când clientul dă comanda și până când are ușa montată, trec minimum 5 zile și maxim zece. Sigur că tentația ca să alegeți o ușă de garaj ieftină, este mare, însă gândiți-vă că în timp, orice produs bun își scoate banii.

Automatizările – motoarele care fac ușile de garaj și porțile să se deschidă și să se închidă automat sunt din Italia. Ușile de garaj sunt fabricate în România, iar cele cu tehnologia Dura Print, în Cehia.

O ușă de garaj o cumperi pentru foarte mulți ani și dacă este ieftină și se mai defectează în timp, va cere bani suplimentari pe care îi dai mai bine înainte pe un produs calitativ. De 15 ani Tritech Group e un jucător important pe piața ușilor de garaj și-a automatizarilor de porți. Iar asta spune tot.

Pentru mai multe informații despre produsele și serviciile Tritech Group, accesați www.tritech.ro, transmiteți un e-mail la office@tritech.ro sau sunați la 0241 582 242.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*