FOTO VIDEO Constanța și Tulcea organizează împreună Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene. Deliciile toamnei din cele două județe pot fi găsite la Pavilionul Expozițional

Marius Horia Țuțuianu și Dumitru Mergeani la Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene. FOTO CTnews.ro

Miroase a toamnă târzie, a plouat mocănește, iar anul acesta e belșug în toate gospodăriile rurale. Țăranii au motive să se bucure de sărbătorile de toamnă iar acum Constanța și Tulcea organizează împreună una din cele mai mari zile specifice de toamnă: Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene. La granița dintre Constanța și Mamaia, pe malul Lacului Tăbăcărie și lângă Pavilionul Expozițional se întind cât vezi cu ochii corturile cu delicii culinare care te iau de nas și căsuțele tulcenilor care au adus spectacolul manufacturii sub ochii orășenilor. Cele două județe co-organizatoare au reușit să recompună Dobrogea la scară mică și să o ofere sub formă de spectacol vizitatorilor care le trec pragul.

“Mă bucur că anul acesta am reușit să facem o schimbare, să oferim constănțenilor și tulcenilor altceva decât până acum. Am vrut să se convingă și constănțenii și tulcenii de tradițiile dobrogene, pentru că avem 19 etnii în Dobrogea și vreau să vadă toată lumea ce înseamnă Dobrogea.

Eu sunt jumătate tulcean, jumătate constănțean: mama mea e din Movila Verde, județul Constanța, iar tata e din Somova, județul Tulcea. Întotdeauna am privit Dobrogea ca un tot unitar” spune Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Anii au trecut, iar în zilele noastre oamenii mizează pe bucatele autentice. E plin cât vezi cu ochii de afumături, brânzeturi de toate feluri, pastramă, cârnați, coaste de porc care sfârâie pe grătar și mici care umplu aerul serii cu arome irezistibile. La standul comunei constănțene Cumpăna sfârâie șuberekul în ceaunele cu ulei încins, iar pofticioșii care stau la rând, se uită la gospodine cum prepară minunile gastronomice chiar sub ochii lor.

“Oamenii nu au intotdeuana ocazia să le vadă pe gospodinele din Asociația Gospodinelor Comunei Cumpăna cum pregătesc în fața lor acest șuberek tătărăsc – m-au rugat să subliniez că-i tătărăsc șuberekul, ca de altfel și ghiudemul tătărăsc. Femeile noastre și produsele lor fac deliciul tuturor Zilelor Recoltei la Cumpăna.

Mai avem aici plăcintă dobrogeană, cornulețe făcute în casă, fagurii aceia pe care îi mâncăm în anii copilăriei, avem și kobete` turcesc…” înșiră cu mândrie Mariana Gâju, primarul din Cumpăna.

La mică distanță câțiva constănțeni dau roată unui cazan aburind. Le plouă în gură văzându-i pe cei doi bucătari tulceni care aruncă bucăți mari de pește în apa ce clocotește cu legumele tăiate mărunt. Pe o masă mare din lemn stau pregătite verdeața și borșul de tărâțe spre a fi adăugate la sfârșit. Celebra ciorbă de la Jurilovca nu are rival în toată Dobrogea, iar oamenii se mândresc cu asta, pe bună dreptate.

“Constanța și Tulcea dovedesc încă o dată că reprezintă o marcă, un brand și putem să arătăm tuturor ce frumuseți avem, cu ce ne putem mândri ca și obiceiuri, tradiții și gastronomie. Acum vorbesc și în calitate de Guvernator: îi așteptăm pe toți și în Delta Dunării să vadă și acolo cam ce se poate întâmpla” spune Cătălin Țibuleac, guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

La Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene vizitatorii se bucură de diverse activități culturale care au că scop readucerea în prim plan a valorilor și tradițiilor populare. Prelucrarea lemnului și a pieilor, arta ceramicii și cea gastronomică sunt doar câteva din îndeletnicirile practicate pe aceste meleaguri, încă de pe vremea strămoșilor noștri. Iar Tulcea excelează la capitolul ăsta, in cadrul sărbătorii.

“Sunt cei mai buni meșteșugari din orașul Tulcea, din Vișina, din Luncavița și din Jurilovca. Am adus pachetul turistic întreg: adică tradiții, meșteșuguri și gastronomie. Să gustați celebra noastră ciorbă de pește de la Jurilovca!

Meșteșugarii vin cu cioplitorii în lemn, vin cu cusăturile dobrogene, vin și cu tărtăcuțele pictate – am adus tot ce e mai frumos la Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene”, a declarat pentru Constanța NEWS, Corina Davidov, purtătorul de cuvânt al Asociației “Delta Dunării”.

Nu se putea să lipsească îndrăgitul canotor Ivan Patzaichin, fericit că poate să împartă o fărâmă din Delta lui natală și cu alții. Tulceanul cvadruplu campion olimpic la canoe mizează pe pasiunea oamenilor pentru mișcare, și îi așteaptă pe localnici împreună cu copiii lor ca să vâslească pe Lacul Tabăcariei în ambarcațiunile cu care a venit de la Tulcea. Sunt trei canotci mari și una mică ce va ilustra modul cum sunt construite aceste bărci rapide care taie apele într-o liniște desăvârșită.

“Îi aștept pe copii, pe părinți și pe bunici – pe toată lumea, să vâslim împreună. Bărcile sunt pregătite și de la ora zece îi aștept pe toți” spune campionul mondial, Ivan Patzaichin.

Mustul fierbe liniștit la standurile viticultorilor, vinetele și gogoșarii stau aranjate pe tarabele curate, iar aerul rece miroase a cârnați de casă și a pastramă rumenită, cu mujdei de usturoi. E marfă pe alese și deja îi putem ura toameni “Bun venit!”.

“După cum vedeți e plină de savoare, plină de gust, plină de mirosuri îmbietoare! Lângă noi avem și muzică – este tot ce ne putem dori pentru început de toamnă. Foarte gustoase produsele! Toate mi-au făcut cu ochiul! Pe unele le-am și gustat deja”, spune Dumitru Mergeani, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.

Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene este organizată de către Consiliul Județean Constanța în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea și Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării. Sărbătoarea își așteaptă vizitatorii între 19 și 22 septembrie 2019 la Pavilionul Expozițional Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. AMDTDD

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*