Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Voleibalistele din Medgidia au încheiat campionatul pe locul 7 și rămân în următorul sezon pe prima scenă a voleiului feminin! Fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began și-au îndeplinit obiectivul și au reușit la […]
Ultima zi a lunii februarie este una plină pentru consilierii județeni. Aceștia au fost convocați într-o șediță ordinară, începând cu ora 14.00. Pe ordinea de zi se numără 23 proiecte. Cinci dintre acestea sunt depuse […]
Liceul Teoretic “Traian” din Constanța găzduiește miercuri, 24 iulie 2019, proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ la care s-au înscris 201 candidați. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 10,00, durata de […]
Be the first to comment