FOTO VIDEO Un MIG 21 LanceR s-a prăbușit în timpul demonstrațiilor de la Ziua Porților Deschise în Baza Aeriană Borcea. Pilotul Florin Rotaru a murit carbonizat.

MIG 21 LanceR, prăbușit la Borcea
MIG 21 LanceR, prăbușit la Borcea. FOTO Adelin Petrișor

Un accident aviatic a avut loc sâmbătă, 7 iulie, la orele prânzului. Un avion de tip MIG 21 LanceR s-a prăbușit în timpul unui exercițiu desfășurat la Baza Aeriană de la Borcea. Surse medicale spun că pilotul ar fi murit carbonizat.

“O aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 86 Aeriană Fetești s-a prăbușit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, la aproximativ 10 km nord de locația bazei aeriene. Nu sunt, la acest moment, date disponibile referitoare la starea pilotului sau dacă acesta a executat manevre de catapultare. Conducerea Bazei 86 Aeriană a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații.
O comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene se va deplasa de urgență la locul prăbușirii pentru investigarea evenimentului. Aeronava participa la un miting aerian organizat la Baza 86 Aeriană”, au transmis reprezetanții MApN. 

Surse apropiate anchetei au declarat că pilotul este locotentent-comandorul Florin Rotaru, supranumit “Patrax”. Acesta avea 36 ani, era căsătorit și avea doi copii.

Ultimul accident de acest fel a avut loc pe 11 iunie 2017. La momentul respectiv, un avion MIG 21 LanceR s-a prăbușit în apropiere de Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța.

UPDATE: MApN a revenit cu următorul comunicat de presă care confirmă identitatea pilotului:

“Locotenent-comandorul Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbușită la Fetești, și-a pierdut viața.

Ofițerul era în vârstă de 36 de ani și îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești.
Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbușit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat pe aerodromul militar Borcea.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite condoleanțe și este alături de familia îndoliată”, au transmis reprezentanții MApN. 

Procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident aviatic în apropiere de autostrada A2, pe raza județului Constanța, deplasându-se la locul accidentului pentru efectuarea actelor de urmărire penală specifice.

UPDATE: Zi de doliu în unitățile militare din România

Luni, 9 iulie, începând cu ora 8.15, vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare în memoria locotenent-comandorului Florin Rotaru care și-a pierdut viața în timpul mitingului aerian din data de 7 iulie organizat de Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă” din Fetești.

Locotenent-comandorul Florin Rotaru, în vârstă de 36 de ani, îndeplinea funcția de pilot-șef  în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă a Bazei 86 Aeriană Fetești. Era pilot clasa I, avea la activ peste 400 de ore de zbor, din care aproximativ 250 pe MiG-21. Era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din anul 2005.

Ofițerul era căsătorit și avea doi copii.

Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice. Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate.

Iată un video în care lt. cmdr. Florin Rotaru apare într-o misiune internațională: Seashield

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*