O familie de turci din județul Constanța, agresată și șantajată pentru 200.000 Euro. Polițiștii și procurorii DNA i-au prins pe agresori

Anchetat cu cătușe. FOTO Keith Allison
Suspect cu cătușe. FOTO Keith Allison

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de șantaj și lovire sau alte violențe, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I.P.J. Constanța, sub coordonarea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, au identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din orașul Murfatlar, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, pe data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanța, au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, orașului Murfatlar și localității Dăeni din județul Tulcea.

Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul în cauză, ajutat de alți trei bărbați, ar fi comis faptele asupra a doi soți din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, pe care i-ar fi șantajat din luna februarie 2018, cerând diverse sume de bani, în cuantum de aproximativ 200.000 de euro.

Pe data de 17 octombrie, bărbatul în cauză l-ar fi agresat pe unul dintre soți, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cetățean turc, producându-i leziuni care au necesitat între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale.

În urma probatoriului a fost dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 50 de ani, din Murfatlar, iar la data de 20 octombrie a.c. a fost prezentat Tribunalului Constanța care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

Ceilalți trei complici ai bărbatului arestat sunt cercetați în stare de libertate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*