FOTO Culmea design-ului modern! “Dorel” de la Primăria Constanța a greșit modelul trotuarelor pixelate

Trotuarul greșit (stanga) și trotuarul corect (dreapta)
Trotuarul greșit (stanga) și trotuarul corect (dreapta)

Vă aduceți aminte de trotuarele pixelate de pe Bulevardul Tomis din Constanța? Mult-apreciatul și controversatul design al pavajului care acoperă trotuarele din zona Capitol era, de fapt, greșit de muncitori.

Asta nu înseamnă că arhitectul nu a vrut ca trotuarul să arate așa, doar că echipa care lucrează la acest nou proiect este, probabil, condusă de proverbialul “Dorel”. Imaginea alăturată arată lucrarea făcută la sfârșitul săptămânii trecute și varianta corectă, realizată astăzi de muncitori.

La prima vedere, cele două variante nu sunt foarte diferite, doar că arhitectul bucureștean care a gândit acest design nu și-a dorit ca muncitorii să arunce pătrățelele de granit la întâmplare, ci după o anumită logică.

După ce Constanța NEWS a publicat un articol legat de modul inedit în are arată trotuarele, iar greșeala de la lucrări a fost observată de toți cei implicați, a urmat o revizuire.

Chiar dacă face gafe, proverbialul “Dorel” lucrează relativ repede. În doar trei zile, trotuarul a fost realizat de la Capitol până aproape de Sala Sporturilor din Constanța. De menționat că marți dimineață, trotuarul era montat de angajații de la Confort Urban – firma Primăriei Constanța.

Cum trebuie să arate trotuarele

Noile trotuare de pe bulevardul Tomis sunt gândite de tânărul arhitect Victor Plăcintă, așa cum a dezvăluit Constanța NEWS. Arhitectul este la origine constănțean și a devenit cunoscut atunci când a folosit motivele tradiționale de pe ia românească pe obiecte casnice moderne, precum ceasurile.

Pavajul este format din bucăți pătrate de granit de trei culori diferite. Muncitorii au primit un desen pe care trebuiau să-l urmeze cu sfințenie. Lucrătorii nu au văzut că totul are o logică și că se repetă și au așezat pavelele așa cum le-a venit la îndemână.

Modelul trotuarului se repetă la fiecare 2,30m și este mai deschis către gard sau magazine și mai închis către șosea, pentru a contrasta cu viitoarele rigole de gazon și flori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*