
Reprezentanți ai prefecturilor Constanța și Tulcea, ai Apelor Române, Administrației Naționale Îmbunătățiri Funciare și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării au fost convocați de mai mulți membri ai Comisei de abuzuri din Senatul României pentru a-i ajuta pe agricultorii din nordul județului Constanța și asociațiile de pescari din zona Jurilovca. Fermierii abia reușesc să irige 10% din terenurile agricole, in suprafață totală de peste 30.000 de hectare, in condițiile in care apa dulce, in loc să se verse in complexul lagunar Razim, ajunge direct in Marea Neagră.
Președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatorul Românie, senatorul constănțean Nicolae Vlahu, a fost sesizat atât de agricultori cât și de pescari. Primii vor să aibă apă dulce pentru irigații, aflată din berechet în zonă, dar inaccesibilă din cauza colmatărilor sau a unor construcții hidrotehnice ridicate intr-un areal strict protejat. Pescarii vor să pescuiască insă nivelul apei în lacul Razim este din ce in ce mai mic. Peștele, din ce în ce mai puțin.
„Miercurea viitoare am convocat o altă întâlnire la București, la un nivel și mai înalt, cu Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii, să vină la o discuție, inclusiv Curtea de Conturi, precum și reprezentanții acestor instituții care au participat aici la Prefectura Constanța pentru a incheia un protocol de colaborare. Să nu mai existe situații în care o instituție are niște utilaje pentru dragare, iar alta instituție să administreze un anumit sector de apă și să nu poată să utilizeze utilajele pentru dragare în acel sector administrat de o altă instituție”, a explicat senatorul Nicolae Vlahu.
Senatorul timișorean Ciprian Titi Stoica, a subliniat necesitatea unei colaborări eficiente intre instituții. „Poate cu un dialog cu Ministrul Mediului, să reușim să modificăm legea astfel încât anumite situații aberante să nu mai aibă loc pentru că vorbim aici, în această parte de țară, și de o situație, până la urmă, de siguranță națională în ceea ce privește apa”.
Urmarea discuției cu toate părțile interesate, posibilă cu ajutorul prefectului de Constanța, Adrian Picoiu, comisia senatorială va merge, joi și vineri, in teren. In prima zi, senatorii Nicolae Vlahu, Titi Stoica, Cristian Bem și Mariana Vali Aldea vor vizita localitatea Vadu, urmând să ajungă, apoi, la Istria și Sinoe.
„În zona stăvilarelor de la Edighiol-Periboina ar fi nevoie de crearea unui baraj de apă astfel încât să păstrăm apa dulce la noi și să nu se mai verse în mare. Ar dura cel mult o săptămână acea lucrare, însă enevoie de acces în acea zonă protejată”, a precizat Nicolae Vlahu.
Senatorul a ținut să sublinieze că un simplu ordin semnat de ministrul mediului Diana Buzoianu ar fi de ajuns.
Vineri, senatorii Comisei de abuzuri, se vor deplasa în județul Tulcea, la Jurilovca pentru a vedea la fața locului, impreună cu pescarii, situația decolmatării celor trei canale care alimentează lacul Razim.
Titus Păunescu, despre conlucrarea instituțiilor statului pentru binele economiei
In opinia deputatului Silviu Titus Păunescu, solicitările îndreptățite ale oamenilor, ale diverselor categorii profesionale, reprezentanți ai diverselor domenii de activitate pot fi rezolvate doar prin colaborarea cu și între instituțiile statului.
„Oamenii trebuie să trimită sesizări, mail-uri, la ministere, la comisiile parlamentare. Aceștia nu au cum să le cunoască pe toate. Și în mod sigur, dacă există voință, se pot încheia astfel de protocoale fără costuri suplimentare. Deci nu cumpără nimeni, nimic, doar se folosesc, precum in această situație, utilajele unei instituții în activitatea altei instituții, fără cheltuieli suplimentare”.
Be the first to comment