FOTO Bărbat jefuit de doi tineri în apropiere de localitatea Mihai Viteazu, cu un pistol și un cuțit. Cei doi i-au luat mașina, fiind prinși după organizarea de filtre rutiere

Mașina furată a fost depistată în trafic. FOTO CTnews.ro

Un bărbat a fost jefuit de către doi tineri, sub amenințarea unui pistol și a unui cuțit. Suspecții au fost prinși repede, după ce au fost organizate filtre rutiere în zona în care s-a petrecut fapta.

Fapta s-a petrecut în dimineața de 23 august, în intravilanul localității Mihai Viteazu. Un bărbat de 45 de ani a sunat la 112 și a reclamat faptul că  ar fi fost amenințat cu un pistol airsoft și un obiect înțepător de către doi tineri, care i-ar fi sustras acestuia autoturismul, ulterior părăsind zona.

Polițiștii constănțeni au constituit filtre rutiere în localitățile limitrofe zonei producerii incidentului, iar în aproximativ jumătate de oră, persoanele în cauză au fost depistate pe DN 22, între localitățile Oituz și Sibioara din județul Constanța.

Tinerii de 16 și respectiv 19 au fost identificați ca fiind din Tulcea și au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor.

Acestea sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*