Conducător auto fără permis și în stare de ebrietate, prins de polițiștii locali în timp ce circula pe un drum pe care accesul era interzis

Conducător auto fără permis și în stare de ebrietate, prins în timp ce circula pe un drum cu acces interzis. FOTO: DGPL Constanța

Polițiștii locali au surprins în trafic, marți, 27 septembrie pe strada Progresului din Constanța, un conducător auto care circula pe un sector de drum la începutul căruia este instalat indicatorul rutier cu semnificația „Accesul interzis”.

Persoana în cauză, a fost oprită pentru identificare și luarea măsurilor legale privind nerespectarea Codului Rutier. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a constatat că bărbatul are permisul de conducere reținut, fapt pentru care a fost condus la sediul Direcției generale poliția locală Constanța.

După întocmirea actelor procedurale, bărbatul a fost predat Biroului rutier din cadrul IPJ Constanța în vederea continuării cercetărilor conform competențelor ce le revin, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având permisul de conducere suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită de dispozițiile art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În urma testării de către lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l în aerul expirat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*