O fetiță de 5 ani din Turda, județul Cluj, s-a rătăcit pe plaja din stațiunea Saturn, însă a fost găsită de jandarmii din cadrul Detașamentului Mangalia. Micuța, vizibil speriată, fusese observată de echipajul aflat în patrulare.
În urma intervenției rapide, jandarmii au reușit să o readucă în siguranță la familia sa, care între timp apelase și numărul unic de urgență 112.
„Le reamintim părinților să acorde o atenție sporită supravegherii copiilor, mai ales în zonele aglomerate, pentru a preveni astfel de situații”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța, cu sediul în municipiul Constanța, bulevardul Mamaia, nr. 106, organizează concurs, cu recrutarea candidaților din sursă externă, […]
Be the first to comment