Festivități organizate de Primăria Cernavodă cu ocazia Zilei Naționale a României. Nu lipește fasolea cu ciolan și spectacolul susținut de către artiști locali

Ziua Națională a României va fi sărbătorită și în Cernavodă

Primăria Orașului Cernavodă va desfășura o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, de 1 Decembrie.

Pregătirile sunt în toi, iar programul va debuta începând cu ora 10.00. În acesta sunt cuprinse atât ceremonialuri religioase și militare, o defilare a militarilor, precum și porții de fasole oferite gratuit participanților și un .spectacol artistic susținut de către artiști locali și invitați.

Iată și programul zilei de 1 Decembrie.

  • 10.00 – Adunarea invitaților participanți la eveniment în holul primăriei;
  • 10.20 – Încolonarea formațiunilor militare și civile care vor depune coroane de flori la monument și intonarea Imnului de Stat;
  • 10.30 – Intonarea Imnului de Stat al României;
  • 10.35 – Discursul istoric cu privire la evenimentele de la 1 decembrie 1918;
  • 10.50 – Ceremonialul religios în cinstea sărbătorii naționale;
  • 11.10 – Depunerea de coroane la Monumentul Eroilor de către oficiali ai primăriei, ale Consiliului Local, oficiali militari, veterani de război, agenți economici, ONG-uri, partide politice și elevi;
  • 11.50 – defilarea subunităților militare ale Garnizoanei militare, ale Jandarmeriei Cernavodă și ale Detașamentul de Pompieri Cernavodă;
  • 12.00 – Închiderea ceremonialului și răspândirea stegulețelor tricolore (reprezentând drapelul național) tuturor cetățenilor prezenți;
  • 12.15 – 14.00 – servirea a 1.000 de porții de fasole gătită, în Piațeta Centrului Civic a orașului, cetățenilor prezenți la eveniment;
  • 14.00 – Reconstituire istorică și spectacol artistic susținut de către artiști locali și invitați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*