Primăria Constanța informează că mâine, 11 iulie, unitățile de aviație ale Armatei Statelor Unite ale Americii staționate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu vor desfășura un exercițiu de antrenament pentru elicoptere.
Zborurile se vor desfășura în apropiere bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, precum și în zona Spitalului Județean Constanța.
Antrenamentul include zboruri la joasă înălțime și zgomote puternice în timpul survolurilor.
Exercițiul se va desfășura cu respectarea protocoalelor de siguranță și în coordonare cu autoritățile militare și aviatice locale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului rutier au desfășurat săptămâna aceasta o acțiune tematică pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile […]
CT BUS anunță publicul călător că joi, 18 august, în intervalul 09.00 – 14.00, autobuzele liniei 2-43 circulă pe traseu deviat. Astfel, mijloacele de transport în comun nu virează la stânga pe strada Arcașului, ci […]
Primăria Cumpăna oferă daruri, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, pentru persoanele vârstnice cu venituri reduse și pentru cele cu dizabilități gradul I. „Primăria şi Consiliul local ale comunei Cumpăna, reprezentate legal prin persoana primarului, Mariana Gâju, […]
Be the first to comment