Excavator de jumătate de milion de lei căutat de autoritățile din Suedia, găsit în Castelu

Utilaj căutat de autoritățile din Suedia, descoperit în Castelu. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit pe raza localității Castelu, în urma unei percheziții, un excavator, în valoare de aproximativ 486.000 de lei, care era căutat de autoritățile din Suedia.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat, luni, o percheziție domiciliară la o locație de pe raza localității Castelu, județul Constanța.

„Astfel, a fost depistat un utilaj tip excavator marca JCB, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. Vehiculul figura ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Suedia. De asemenea, polițiștii de frontieră au constatat faptul că seria de identificare a utilajului a fost modificată fizico-chimic. Utilajul aparținea unui cetățean român în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Excavatorul, în valoare de aproximativ 486.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*