FOTO VIDEO Piațeta Decebal din Medgidia, transformată într-un tărâm al copilăriei. Cum s-au distrat micuții din municipiu de 1 iunie

1 iunie la Medgidia. FOTO CTnews.ro
1 iunie la Medgidia. FOTO CTnews.ro

Aleile parcului din centrul orașului Medgidia s-au transformat într-o țară a poveștilor și a distracției, unde cei mici împreună cu părinţii, bunicii şi cu gazdele au redescoperit jocurile de construcţie ale copilăriei. Piațeta Decebal a fost locul de întâlnire al prichindeilor de 1 iunie, iar distracțiile au fost pentru toate vârstele: ei au avut trenulețe electrice, tobogane gonflabile și alte jucării care să-i amețească și să-i plimbe, iar cei mai mari au avut spații în care să-și pună în valoare creativitatea și inventivitatea. Organizatorul acestora din urmă a fost Casa de Cultură I. N. Roman din Medgidia.

“Am dedicat toată ziua acestui eveniment important – Ziua Internațională a Copilului – după cum vedeți în spatele meu sunt atelierele de creație ale noastre, ale Casei de Cultură I. N. Roman, care a hotărât să iasă în stradă cu tot ce înseamnă cercuri artistice, cu tot ce înseamnă pian, pictură, teatru, șah plus asociațiile de voluntari care sunt și ele prezente aici. Toată ziua, ei arată ce fac tot timpul anului, când se pregătesc pentru concursuri, acolo, în Casa de Cultură”, explică Constantin Florin Oprică, directorul Casei de Cultură I. N. Roman din Medgidia.

Iar Casa de Cultură I. N. Roman chiar a ieșit cu toată zestrea în stradă. I-am ascultat pe copiii care fac cursuri de pian, i-am admirat pe micii pictori cum își dezvăluiau talentul pe coli uriașe de hârtie montate pe panouri stradale, am văzut cum se face o fundă din hârtie prin tehnica japoneză origami și am urmărit câteva minute din jocul de șah al unor mici sportivi. Impresionantă a fost și masa cu cărți pe care biblioteca a scos-o în stradă, practic un punct mobil de împrumut pentru elevii care ar vrea să citească poveștile noi ale vârstei lor.

“Sunt noutăți ale Bibliotecii Municipale Medgidia – noi am ieșit în întâmpinarea copiilor în speranța că-i vom atrage către lectură. Copiii pot veni să împrumute cărți direct de-aici, avem fișe cu noi… Bibliotoca a ieșit în stradă. Cărțile sunt pentru copii și pentru adolescenți: Harry Potter, autori noi, cărți noi-nouțe achiziționate de Bibliotecă”, spune Narcis Constantin de la Biblioteca Municipală.

Gazdele de la Casa de Cultură au fost ajutate de câteva asociații locale: MED-CER, Curcubeul Cunoașterii, Zâmbet și Culoare și Bibliovoluntarii. Cu toții și-au dat mâna astfel încât orășelul copiilor ridicat în Piațeta Decebal să fie o plăcere pentru cei mici. Pictorul Mircea Costea este unul dintre cei care au animat orășelul, astăzi. Cu sprijinul Primăriei şi al primarului Valentin Vrabie, Mircea Costea a deschis la Medgidia un Atelier de Pictură unde familiarizează persoane de toate vârstele cu universul picturii. Astăzi însă, a avut grijă numai de copii, cărora le-a adus pensule, acuarele, tempera și multe foi de hârtie.

“Este de muncă cu copiii: energie 100% – din punctul meu de vedere e un mare câștig și pentru ei și pentru mine. Să nu uităm că în fiecare dintre noi există un copil, la unii mai vesel, la alții mai trist, dar el există! După cum vedeți, învață să se exprime cu culoare – pentru început sunt mai timizi, dar când încep să-și dea drumul, nu mai fac eu față să le pun la dispoziție tot ce le trebuie. După cum îi vedeți pe aceștia mici, care sunt foarte fericiți, dacă faceți o analiză cromatică, realizați faptul că folosesc culori foarte vii – ei nu folosesc negrul și nici maroul, nu folosesc culori închise, dimpotrivă: foarte mult roșu, foarte mult albastru deschis și galben. Sunt plini de energie și nu pot decât să le spun La Mulți Ani de ziua lor!”, ne-a declarat pictorul Mircea Costea.

În capătul aleii centrale, Primăria a ridicat și o scenă, iar la prânz deja se montau difuzoare, sisteme de sunet și de lumini, tehnicienii trăgeau cabluri, iar sunetiștii făceau probe. Urma un spectacol de muzică și dans.

“După amiază de la ora 17 urmează voci și coregrafii – peste 200 de copii care vor urca pe scenă, plus animatorii locali. Am ales această variantă pentru că sunt zile speciale când toți copiii din Casa de Cultură au nevoie să-și exprime artistic ceea ce învață ei acolo și ceea ce fac prin talentul lor. Așa că le dedicăm o întreagă zi micilor artiști, chiar dacă este Ziua lor și muncesc, în ghilimele, de ziua lor”, spune Florin Oprică, directorul Casei de Cultură I. N. Român din Medgidia.

Baloane colorate, cântece, ateliere de pictură pe față sau pictură artistică, dansuri, atmosferă de poveste, bucurie, mii de zâmbete și strălucire pe chipuri inocente de copii. Aceasta a fost atmosfera pe care micuții din Medgidia au transmis-o chiar de ziua lor, de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*