Polițiștii au anunțat că tânărul de 21 de ani care a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia a fost prins
Potrivit IPJ Constanța, la data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța , cu sprijinul polițiștilor de frontieră, l-au depistat pe numitul Dumitru Marius Mădălin, în extravilanul orașului Cernavodă.
Bărbatul se află acum în custodia polițiștilor și va fi escortat la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
El a fugit astăzi, în jurul orei 12.00, din camera de arest a Judecătoriei Medgidia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Tânărul în vârstă de 19 ani, care în data de 5 septembrie a provocat un scandal în centrul Constanței, în urma căruia a tras cu un pistol cu bile, iar o bărbat a fost rănit […]
Două zile de petrecere îi aşteaptă pe cei mici, în Piaţa Ovidiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Deschiderea oficială are loc vineri dimineaţă de la ora 10:00 cu „Maratonul Copilăriei“, iar apoi cei mici […]
Conducătorii auto sunt rugați să evite luni, 28 iunie, circulația pe strada Unirii din Constanța, pe porțiunea cuprinsă între bulevardul Mamaia și aleea de acces către strada Pescarilor. Potrivit Primăriei Constanța, echipele SC Confort Urban […]
Be the first to comment