Două teatre din Constanța au primit, de la MDLPA, peste 13.000.000 de lei

Teatrul de stat Constanta (Fantasio). FOTO Cătălin Schipor

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis, în ședința de vineri, 26 august, alocarea sumei de aproape 270 de milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea autorităților locale.

„Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituțiilor culturale de spectacole care nu primesc finanțare din Bugetul național. Astfel, aceste instituții pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și pot derula investiții”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Suma reprezintă doi la sută din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

La Constanța, Teatrul de Stat a primit 9.140,68 mii de lei, în timp ce Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” a primit 3.881,34 mii de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*