Două persoane, mamă și fiică, ambele din Cernavodă, care au încălcat măsurile autoizolării au fost depistate de poliție și duse într-un centru de carantinare

Centrul de carantină de la Hotel Flora, stațiunea Mamaia. FOTO CTnews.ro

Având în vedere deciziile luate după instaurarea stării de urgență pe teritoriul României, inclusiv înăsprirea măsurilor pentru respectarea autoizolării la domiciliu, I.P.J. Constanța a luat decizia mutării a două persoane din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată.

În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 19.30, o patrulă formată din polițiști ai Poliției orașului Cernavodă, polițiști de frontieră, jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța și polițiști locali au identificat, pe raza de competență, două persoane care se aflau în autoizolare, în locuință, împreună cu mai multe persoane și care au părăsit locuința, nerespectând perioada de autoizolare. Persoanele în cauză, de 15, respectiv 47 de ani, au fost sancționate contravențional cu amenda de 1.050 de lei.

A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele vor fi introduse într-un centru de carantinare.

„Vin cu precizarea că persoanele izolate nu sunt păzite. Intră în atribuțiile celor de la IPJ Constanța și DSP Constanța să verifice dacă persoanele declarate în autoizolare respectă regimul impus. Cele două persoane din Cernavodă nu au respectat acest regim de izolare. Mai precis, este vorba despre două femei care locuiesc cu un bărbat întors recent din străinătate. Regulile fiind clare, doamnele au intrat în izolare alături de bărbatul întors de peste hotare și alături de încă o persoană. Astăzi, în urma unei reclamații, poliția le-a găsit pe cele două femei pe stradă. Așa că au fost sancționate contravențional cu amenda de 1.050 de lei, după care vor fi transportate de către ISU Dobrogea în centrul de carantinare, pentru că, așa cum bine știți, în urma Ordonanței Militare nr.2, persoanele care nu respectă condițiile de autoizolare, urmează să fie carantinate pentru o perioadă de 14 zile.
În final, țin să precizez că persoanele carantinate sunt păzite de către efective ale Jandarmeriei“, a precizat prefectul George Niculescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*