
O femeie în vârstă de 32 de ani, din Constanța s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce, deși ea și fiul său în vârstă de numai două luni fuseseră confirmați cu coronavirus, a părăsit fără drept Spitalul Județean Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați în cursul zilei de sâmbătă, 24 octombrie, cu privire la faptul că o femeie, de 32 de ani, împreună cu fiul acesteia, în vârstă de două luni, au plecat din spital, după ce femeii i se comunicase faptul că ambii au fost confirmați cu COVID-19.
În scurt timp, polițiștii au identificat-o pe aceasta, împreună cu minorul, fiind transportați la SCJU Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Be the first to comment