Doina Păuleanu a murit. Mesaj de condoleanțe din partea președintelui CJ Constanța

Doina Păuleanu s-a stins din viață.

Una dintre cele mai proeminente figuri ale vieții culturale din Constanța, cunoscută drept un profesionist în domeniu, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța s-a stins din viață lăsând un gol imens în inimile tuturor și în viața culturală constănțeană!

Un om bun, modest, respectuos, optimist și pasionat de a crea ceva bun într-o comunitate a plecat prea devreme, lăsând în urmă o moștenire culturală durabilă pentru viitoarele generații.

„De astăzi viața culturală constănțeană este mai săracă! Unul dintre cei mai reprezentativi oameni de cultură din județul nostru și din țară, s-a stins din viață! De acum, Doina Păuleanu va avea în custodie operele de artă ale marilor artiști aflați Acolo Sus! Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie un om minunat, un om deosebit, un om integru, un om de cultură, așa cum a fost doamna Doina Păuleanu! Cu profundă durere, transmit atât familiei cât și celor apropiați doamnei Doina Păuleanu, sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ București , secția Istoria și teoria artei, promoția 1971, doctor în Istoria Artei (Universitatea București) și director al Muzeului de Artă Constanța din 1990, criticul de artă a publicat de-a lungul timpului numeroase lucrări în domeniul istoriei artei și despre principalele atracții ale orașului Constanța. Pentru activitatea sa îndelungată, Doina Păuleanu a primit premiul Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres, din partea ministerului culturii francez, în anul 2008.

Grație Doinei Păuleanu, Muzeul de Artă Constanța deține una dintre cele mai mari colecții de artă din țară, opere ce fac parte din patrimoniu inestimabil al României, în această instituție de cultură, aflându-se opere aparținând marilor pictori și sculptori români, cele mai importante fiind semnate de Nicolae Tonitza, marea sa iubire, sau de Nicolae Grigorescu, precum și mulți alți artiști români de mare valoare.

Cetățean de onoare al județului Constanța, Doina Păuleanu a publicat numeroase cărți, volume de artă, lucrări de istorie a artei, de management cultural sau antropologie urbană. Pentru toate realizările sale a fost recompensată de-a lungul timpului, cu numeroase premii precum Premiul Academiei Române “George Oprescu” în domeniul istoriei artei pentru lucrarea “Constanța: 1878 – 1928. Spectacolul modernității târzii”.

Doina Păuleanu a murit miercuri dimineață, în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța unde fusese internată după ce contractase virusul Sars-Cov-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*