Doi hackeri din Poarta Albă au fost extrădați în Austria unde există mandat de arestare pe numele lor

Suspecții au fost prinși de către polițiști. FOTO Cătălin Schipor (Arhivă)

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța au depistat 2 bărbați de 20, respectiv 30 de ani, care erau urmăriți internaţional pentru infracțiuni ce ar fi fost comise pe teritoriul Austriei. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Poliţiştii de investigații criminale au depistat pe 14 martie doi bărbați, din comuna Poarta Albă, pe numele cărora existau mandate europene de arestare, emise de autorităţile austriece.

Cei doi au fost dați în urmărire internaţională, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălarea banilor.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, urmând a fi predați autorităţilor austriece în vederea executării pedepselor cu închisoarea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*