Doi bărbați au fost reținuți după ce au participat la o agresiune în Lumina

Bărbați reținuți de polițiști. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Postul de Poliție Lumina, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 18 ani, respectiv 37 de ani. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit IPJ Constanța, din probatoriul administrat în dosar a reieșit că, la data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, pe fondul unui conflict spontan, cei doi bărbați și alte patru persoane, printre care un minor, ar fi luat parte la o agresiune fizică, pe strada Pinului din comuna Lumina.

Bărbații au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*